psihoterapie individuala

           Psihoterapie individuala

psihoterapie grup
        

            Psihoterapie de grup   

dezvoltare personala

          Dezvoltare personala

psihoterapie online

          Psihoterapie online

psihoterapie de cuplu

      Psihoterapie de cuplu

psihoterapie familie

       Psihoterapie de familie

  • Psihoterapie individuala

    Psihoterapie individuala

  • Psihoterapie de grup

    Psihoterapie de grup

  • Dezvoltare personala

    Dezvoltare personala

  • Psihoterapie online

    Psihoterapie online

  • Psihoterapie de cuplu

    Psihoterapie de cuplu

  • Psihoterapie de familie

    Psihoterapie de familie

Articolele mele

Aici voi posta diferite articole pe diferite teme din psihologie.

Nimănui nu îi place să se gândească că se află într-o relație disfuncțională dar cu toate acestea, la un moment dat în relația noastră, marea majoritate am trăit sentimente disfuncționale. În primul rând, relațiile disfuncționale

te fac să te simți rău cu tine însuți. În al doilea rând ele se caracterizează prin o serie de caracteristici enumerate mai jos (și nu numai)

1. Adesea te simți plin(ă) de resentimente. Asta înseamnă că faci lucruri zi de zi pe care nu vrei să le faci. Acest lucru te înfurie.

2. În relație e necesar să fii foarte prudent(ă). Îți este frică de răspunsul pe care îl va da, aștepți ,,momentul potrivit” pentru a discuta (niciodată nu e momentul potrivit)

3. Te simți din ce în ce mai izolat(ă). Nu mai ceri sfaturi prietenilor și familiei pentru că îți este rușine să îți tot repeți ,,povestea”

4. Te îndoiești de tine însuți – erai sigur(ă) de unele aspecte la un moment dat, dar acum nu ai ești. Pe măsură ce stima ta de sine scade, ești tot mai puțin sigur(ă) de tine insuți?

5. Te comporți într-un fel care nu îți place. Ai din ce în ce mai multe momente în care îți spui: ,,Nu îmi place cine sunt atunci când sunt cu această persoană. Ce fac? Nici nu mă mai pot recunoaște!”

6. Ții scorul! – scorul emoțional. Acest aspect e legat de resentimente, datorită faptului că nu obții ceea ce vrei. Aștepți mereu ca cel de lângă tine să facă acel lucru. Dar când aștepți ca celălalt să facă acel lucru pentru tine, vei pierde mereu.

7. Îți pasă mai mult să ai dreptate decât să te simți bine. Investești timp în a avea dreptate, în a-ți susține punctul de vedere. Chiar și atunci când cel de lângă tine este de acord cu punctul tău de vedere, te simți în continuare rău.

8. Vă comportați ca și cum ați fi adversari, niciodată ca fiind prieteni. Rar vă treceți cu vederea unele lucruri iar des scoateți în evidență greșelile celuilalt.

9. Te simți vinovat(ă) atunci când te gândești să renunți la relație. Vinovăția nu e un sentiment real, sunt mai degrabă resentimente. Simțim vinovăție atunci când facem lucruri pe care nu vrem să le facem. Apoi, când ne gândim să renunțăm la lucrurile pe care nu vrem să le facem, ne simțim vinovaț

10. Și cu toate acestea nu pleci. STAI – nu pentru că te simți bine, ci pentru că îți este frică să pleci.

Toate aceste componente fac parte dintr-un cerc vicios. Dacă nu apare schimbarea, aceste comportamente, atitudini, frustrări, resentimente se perpetuează fisurând treptat relația de cuplu. Oricare dintre cei doi parteneri ar putea să facă ceva ca să schimbe lucrurile, dar în loc să facă ceva, se concentrează pe învinovățirea celuilalt și speră că acesta se va schimba într-un final. În mod natural, nimic nu se întâmplă. Nimic nu se va întâmpla până când unul din cei doi se va opri din învinovățirea celuilalt și se va întreba: ,,Cum pot fi eu diferit? Ce pot face ca să schimb lucrurile?”. A analiza propriile sentimente, trăiri iar apoi a le accepta este un început pentru schimbare. Nu poți să treci la o stare mai bună de la o stare care nu funcționează decât dacă ești dispus(ă) să fii onest(ă) cu tine însuți într-un mod cât se poate de brutal.

MOTIVE

DAR de ce încă te afli într-o relație disfuncțională?

 

Iată câteva motive:

 

  1. Devine un obicei. Chiar dacă nu e o relație bună, ști la ce să te aștepț. Multor persoane le oferă un comfort faptul că știu la ce să se aștepte. Lucrurile familiare sunt mai sigure pentru persoanele cărora le e frică de schimbare. În acest caz e important să îți imaginezi cum ai vrea să fie relația și să ai tăria de a lua o hotărâre, de a face o schimbare.
  2. Stima de sine scăzută joacă un rol important. Adesea, faptul că te afli în acea relație stă la baza stimei de sine scăzute. Sunt persoane care se întreabă: ,,Cine ar vrea să iasă cu mine?”. Poți să lucrezi la această stimă de sine scăzută, prin terapie. Totodată, e nevoie să îți amintești că chiar dacă uneori pare cea mai rea alternativă – să fii pe cont propriu - nu e chiar cel mai groaznic lucru.
  3. Frica de a fi singur(ă). Adesea avem o frică irațională de a fi singuri. Dacă stai să te gândești...ce e așa de rău în a petrece timp cu persoana cu care cădem mereu de acord? Poate sunt lucruri pe care ne doream de mult să le facem: să decorăm casa, să citim cărți pe care ne-am dorit să le citim dar nu am avut timp, să vedem filmele care ne relaxează. Este o șansă să te cunoști mai bine și să petreci mai mult timp cu tine însuți. Pe de altă parte, este o oportunitate de a reflecta la o nouă relație: ce anume îți dorești și ce anume vrei de la o relație.

 

Surse bibliografice:

http://advice.eharmony.com/relationships/relationship-advice/5-reasons-people-stay-in-bad-relationships

http://www.peoplejam.com/topics/2477

http://www.psychpage.com/family/dysfunctional.html

http://onely.org/2009/08/17/why-do-people-stay-in-bad-relationships/

Tags: Untagged
Hits: 167933
Rate this blog entry
5 votes

Comments

Please login first in order for you to submit comments

Newsletter